Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a dezvăluit în cadrul emisiunii ProSport Live că el a fost cel care l-a sfătuit pe Marius Șumudică să semneze cu FCSB.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Marius Șumudică a fost ofertat de către Gigi Becali și a ales să semneze cu FCSB, după cum chiar patronul a recunoscut la Digi Sport.
Dumitru Dragomir a dezvăluit că a fost sunat de către Marius Șumudică, iar antrenorul i-a cerut sfatul. Fostul conducător al LPF susține că i-a transmis lui Marius Șumudică să semneze cu ochii închiși cu FCSB.
Dumitru Dragomir aplaudă această mutare și consideră că FCSB va domina fotbalul românesc cu Marius Șumudică pe banca tehnică.
„M-a sunat să mă întrebe ce părere am și l-am sfătuit ca un om bătrân să se ducă neapărat la echipa lui Gigi Becali, pentru că FCSB e echipă de viitor, cu jucători tineri.
Gigi Becali a lucrat și cu Olăroiu, și cu Reghe, dacă ești diplomat asculți ce spune patronul și îl convingi că ideile tale sunt mai bune. Și atunci patronul te va felicita, oricât e de nebun.
Sunteți nebuni?! Cum să nu fie subordonat? Este afacerea lui. Nu e jucătore, e o afacere în care bagă banii lui și are pretenția să își scoată banii.
(n.r. FCSB nu a mai luat titlul de 6 ani) Domnilor, pentru asta îl ia pe Șumudică! Domnul Becali și-a luat antrenor acum! Categoric! Șumudică ia campionatul la pas, o să vedeți! Acum are echipe care să spere la titlu! Până acum nu aveau echipă, erau prea tineri.
(n.r. Este o trădare?) Numai dacă ești tâmpit gândești așa. Ești profesionist, bă, frate. Poți să antrenezi și pe Dinamo, și pe Steaua, și pe Rapid. Eu nu am o familie care trebuie să mănânce bine?”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER